Întrebări frecvente: Google Ads și RGPD

Trebuie să solicitați consiliere juridică independentă în ceea ce privește obligațiile dvs. în baza RGPD, deoarece numai un avocat vă poate oferi recomandări juridice adaptate situației dvs. Rețineți că nicio informație de pe acest site nu are scopul de a reprezenta consiliere juridică sau de a fi folosită ca un substitut pentru aceasta.

Noțiuni introductive despre RGPD

  • Ce este Regulamentul general privind protecția datelor și unde se aplică?

    Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD) este o versiune actualizată a legislației din UE privind confidențialitatea. Acesta a intrat în vigoare pe 25 mai 2018. Deși este o lege a UE, se aplică tuturor celor care colectează sau prelucrează date cu caracter personal ale consumatorilor din Spațiul Economic European, prin urmare aria sa de acoperire nu se limitează la companiile din UE. SEE cuprinde statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

  • Care sunt aspectele cheie referitoare la RGPD?

    Ne-am luat angajamentul să respectăm RGPD și vă recomandăm să consultați planurile de conformitate ale organizației dvs. Aspecte cheie pe care să le luați în considerare:

    • Cum asigură organizația dvs. transparența pentru utilizatori și cum gestionează utilizarea datelor?
    • Ce explicație le dă organizația dvs. utilizatorilor în ceea ce privește beneficiul permiterii accesului la date?
    • Aveți siguranța că organizația dvs. a implementat consimțămintele necesare conform RGPD?
    • Organizația dvs. are sisteme corespunzătoare pentru înregistrarea preferințelor și consimțămintelor utilizatorilor?
    • Cum le veți demonstra autorităților de reglementare și partenerilor că respectați prevederile RGPD și că reprezentați o organizație responsabilă?
  • Pentru ce tipuri de date din Google Ads online se aplică RGPD?

    RGPD a extins definiția datelor cu caracter personal prin includerea identificatorilor online, precum identificatorii de cookie-uri, adresele de protocol de internet și identificatorii de dispozitive. Pentru informații suplimentare adaptate situației dvs., trebuie să solicitați consiliere juridică independentă.

  • Ce tipuri de date colectează și prelucrează Google?

    Consultați Politica de confidențialitate pentru a afla mai multe despre tipurile de informații pe care le colectează Google. Pentru serviciile Google Ads ale entităților împuternicite de operator, consultați privacy.google.com/businesses/adsservices.

RGPD și Google Ads

  • Care sunt principalele modificări ale serviciului Google Ads cu care trebuie să fiu la curent?

    Conform Politicii Google actualizate privind consimțământul utilizatorilor din UE, aveți anumite responsabilități de informare față de utilizatorii din Spațiul Economic European (SEE) și trebuie să obțineți consimțământul acestora, dacă este necesar. Aici este inclusă utilizarea cookie-urilor, acolo unde legea solicită acest lucru, și colectarea, trimiterea și utilizarea datelor cu caracter personal pentru personalizarea anunțurilor. Politica reflectă cerințele Directivei UE asupra confidențialității și comunicațiilor electronice și ale Regulamentului general privind protecția datelor (RGPD).

    De asemenea, am actualizat Pagina Ajutor pentru Politica privind consimțământul utilizatorilor din UE, unde oferim răspunsuri la întrebările clienților noștri. Rețineți că implicațiile variază în funcție de produsele pe care le folosiți, iar pentru mai multe informații despre ajutorul oferit clienților Google Ads pentru asigurarea conformității cu RGPD, consultați „Cum îi ajutăm pe advertiseri să respecte RGPD”.

  • Am deja o notificare privind consimțământul pentru cookie-uri pe site, mai trebuie să schimb ceva?

    Nu putem oferi recomandări referitoare la caracterul adecvat al notificării privind consimțământul, dar, în general, RGPD impune cerințe mai stricte decât existența bannerelor despre cookie-uri utilizate în prezent. Pentru informații suplimentare, accesați cookiechoices.org, unde veți găsi limbajul de consimțământ recomandat care poate fi potrivit pentru mesajul privind consimțământul pe care îl afișați utilizatorilor. Va depinde însă de modul în care utilizați serviciile noastre, de furnizorii terță parte cu care colaborați sau de alți parteneri cu care lucrați. Este important să solicitați recomandări din partea unui consilier juridic cu privire la elementele adecvate pentru site-ul sau aplicația dvs.

  • Pot trimite datele mele de marketing la Google Ads?

    Funcțiile Google Ads, cum ar fi Remarketingul și Direcționarea după lista de clienți, vă dau posibilitatea să creați sau să încărcați liste cu segmente de public pentru direcționare pe platforma Google și pe site-uri terță parte. Conform Politicii Google privind consimțământul utilizatorilor din UE, advertiserii care implementează etichete de remarketing sau încarcă fișiere de date ca să creeze segmente de public pentru Direcționarea după lista de clienți trebuie să obțină consimțământul utilizatorilor privind colectarea datelor pentru anunțuri personalizate. În plus, advertiserii care implementează etichete de conversie în scopuri de cuantificare trebuie să obțină consimțământul pentru utilizarea cookie-urilor.

    Pentru a afla mai multe despre modul în care utilizăm datele în Google Ads, consultați:

  • Pot să șterg și să gestionez apartenența listelor mele de segmente de public/de remarketing?

    Pentru informații despre ștergerea și păstrarea datelor, consultați secțiunea „Opțiuni pentru colectarea, ștergerea și păstrarea datelor” din „Cum îi ajutăm pe advertiseri să respecte RGPD”.

    Pentru alte întrebări despre implicațiile RGPD, vă recomandăm insistent să discutați cu un consilier juridic. Sperăm să înțelegeți că nu vă putem oferi consiliere juridică, dar vă stăm oricând la dispoziție pentru a vă explica politicile noastre și modul în care produsele noastre vă pot satisface cerințele și preferințele.